Cum trebuie să postească creştinul ortodox?

4 iul. 2013



mjq1tl3uvy0qdhg4bkfxngib3
Cinsteşte postul nu când te abţii de la mâncăruri, ci când fugi de păcate. Cel ce mărgineşte postul numai la abţinerea de la mâncăruri, acela mai cu seamă necinsteşte postul. Posteşti? Arată-mi-o prin faptele!
- Care fapte? , mă întrebi.
- Miluieşte pe sărac, împacă-te cu vrăjmaşul tău, vorbeşte de bine pe prietenul tău, nu-l invidia, nu te uita la frumuseţe femeiască. Să postească nu numai gura, ci şi ochii, şi urechile, şi picioarele, şi mâinile, toate mădularele trupului nostru. Să postească picioarele, îndepărtându-se de drumurile care duc la spectacole nelegiuite de teatru [sau de televizor]. Să postească ochii, fiind învăţaţi să nu-şi arunci niciodată privirile spre obrazuri frumoase, nici să iscodească frumuseţi străine. Vrei să spui că de aceea sunt făcuţi ochii, ca să privească? Da, de aceea! Dar dacă se uită la ce-i oprit, la ce-i nelegiuit, atunci privirea pângăreşte postul şi strică toată mântuirea sufletului. Dar dacă se uită la ce-i îngăduit de lege, la ceea ce întăreşte privirea, atunci privirea împodobeşte postul. Este cu totul nesăbuit ca atunci când e vorba de mâncăruri să te abţii, din pricina postului, chiar de la mâncăruri îngăduite, iar când e vorba de ochi să-i laşi să fugă la ce-i oprit. Nu mănânci carne? Să nu mănânci însă, nici să faci desfrânare cu ochii! Să postească şi urechile atunci când nu ascultă clevetirile şi bârfele. Că spune Dumnezeu: „Să nu asculţi cuvânt deşert“. Să postească şi gura de la cuvinte de ruşine şi de la ocări. Ce folos că nu mâncăm păsări şi peşti, dar muşcăm şi mâncăm din fraţi? Cel care bârfeşte şi vorbeşte de rău mănâncă de fapt carnea fratelui său, muşcă din trupul semenului său. De aceea şi Pavel striga, zicând: „Dacă vă muşcaţi şi vă mâncaţi unii pe alţii, vedeţi să nu vă nimiciţi unii pe alţii” (Galateni 5, 15). Nu ţi-ai înfipt dinţii în trupul semenului tău, dar ai înfipt în sufletul lui bârfeala, l-ai rănit vorbindu-l de rău şi ai pricinuit mii şi mii de rele şi ţie, şi lui, şi altora mulţi.
Când postim, nu ajunge să ne abţinem de la diferitele mâncăruri, ci trebuie să postim şi sufleteşte. Există şi primejdia ca ţinând posturile rânduite de Biserică, să nu avem folos. Din ce cauză? Pentru că ne ţinem departe de mâncăruri, dar nu de ţinem departe de păcat; nu mâncăm carne, dar mâncăm sufletele celor săraci; nu ne îmbătăm cu vin, dar ne îmbătăm cu poftele trupeşti; petrecem ziua în post, dar ne uităm la lucruri ruşinoase. În felul acesta pierdem folosul postului. De aceea, postul de mâncare trebuie însoţit de îndepărtarea de orice păcat, de rugăciune şi de lupta duhovnicească. Numai astfel vei aduce jertfă bine-plăcută Domnului şi vei avea mult folos.
Trebuie să vă reamintesc că nu numai călugării cu viaţă îngerească sunt însoţiţi de puterea postului, dar şi unii mireni, care zboară pe aripile lui până la înălţimi sfinte.
sursa: Sfântul Ioan Gură de Aur, „Omilii la statui”, p. 69-70

Măi, omule, nu te atinge!



Undeva în munţii României se nevoiesc trei călugări la un schit construi recent. Au un tractor cu care îşi fac aprovizionarea, căci locul este greu accesibil.
Într-o zi au chemat un taf care să le tragă doi stejari pe care-i tăiaseră şi să-i ducă la un gater pentru scândură. Pe când treceau prin satul din apropiere, s-a rupt un vârf de la un stejar şi a rămas pe marginea drumului. Părintele care venea cu tractorul în urma tafului, nu l-a observat. După plecarea lor, un om oarecare din sat, care acea casa nu departe de locul acela, văzând acel stejar, a vrut să-l taie şi să-l ducă acasă. Alt vecin, văzându-l, i-a zis: „Măi, omule, nu te atinge de lemnul acela, aparţine părinţilor de la schit şi o să ai probleme!”. „Lasă-i încolo de popi, că ăştia au de toate”, a zis el supărat.
Apucându-se de treabă, a încercat să taie lemnul, dar de la prima încercare a eşuat, deoarece i s-a rupt lanţul de la drujbă. Ducându-se acasă, a adus altă drujbă, dar şi aceasta s-a stricat. Pe când se chinuia el acolo, tocmai apăruse un copil de-al lui şi-i zice: „Tată, hai repede acasă că moare mama!” Întorcându-se acasă, soţia lui era pe moarte. A dus-o de urgenţă la spital şi a internat-o.
Vecinul lui, fiind un om de bună credinţă, i-a spus: „Măi,  omule, dacă vrei ca toate lucrurile să fie bune şi soţia să se însănătoşească, du-te la părinţii de la schit să-ţi citească câteva rugăciuni”.
Atunci omul  urcat la schit, şi şi-a cerut iertare de la părinţi, i-au citit câteva rugăciuni şi l-au binecuvântat.
Întorcându-se acasă, a doua zi i-a venit şi soţia de la spital, sănătoasă.
sursa: Monah Pimen Vlad, „Povestiri duhovniceşti”, Editura Bunavestire, Bacău, 2006, p. 2

Barbatul si femeia - de Victor Hugo

31 mai 2012

 http://t1.gstatic.com/images?q=tbn:ANd9GcTf4pTJ_sR-1QWW7pXuh_JDLdWG8Pw4QSVI1wltJ4cCe77M9uliA4-qiZ6Gfw

Barbatul este cea mai elevata dintre creaturi. Femeia este cel mai sublim ideal.
Dumnezeu a facut pentru barbat un tron, pentru femeie un altar.
Tronul exalta, altarul sfinteste.
Barbatul este creierul, femeia este inima.
Creierul primeste lumina, inima primeste iubire. Lumina fecundeaza, iubirea reinvie.
Barbatul este puternic prin ratiune, femeia este invincibila prin lacrimi.
Ratiunea convinge, lacrimile induioseaza sufletul.
Barbatul este capabil de eroism, femeia - de orice sacrificiu.
Eroismul innobileaza, sacrificiul aduce sublimul.
Barbatul are suprematia, femeia are intuitia.
Suprematia semnifica forta, intuitia reprezinta dreptatea.
Barbatul este un geniu, femeia este un inger.
Geniul este incomensurabil, ingerul este inefabil.
Aspiratia barbatului este catre gloria suprema, aspiratia femei este indreptata catre virtutea desavarsita.
Gloria face totul maret, virtutea face totul divin.
Barbatul este un cod, femeia este evanghelia.
Codul corijeaza, evanghelia ne face perfecti.
Barbatul gandeste, femeia intuieste.
A gandi inseamna a avea creier superior.
A intui, simtind inseamna a avea in frunte o aureola.
Barbatul este un ocean, femeia este un lac.
Oceanul are o perla care il impodobeste, lacul, poezia care-l lumineaza.
Barbatul este un vultur care zboara, femeia - o privighetoare ce canta.
A zbura inseamna a domina spatiul, a canta inseamna a cuceri sufletul.
Barbatul este un templu, femeia este sanctuarul.
In fata templului ne descoperim, in fata sanctuarului ingenunchem.
Barbatul este plasat acolo unde se sfarseste pamantul, femeia acolo unde incepe cerul.

Ion Minulescu Romanţa noastră

30 mai 2012

 http://t1.gstatic.com/images?q=tbn:ANd9GcTv9FVyvgZKCedSs39I4CpurxN5JvRxpjAP-BYO34g4BknpppuUb6pDSOw
Pe-acelaşi drum,
Mânaţi de-acelaşi îndemn nefast al năzuinţii,
De-aceleaşi neînţelese-avânturi spre tot mai sus,
Pe-acelaşi drum
Pe unde ieri trecură poate,
Străbunii noştri
Şi parinţii,
Pe unde, unii după alţii, drumeţii trec de mii de ani,

Noi -
Cărora ni-i dat să ducem enigma vieţii mai departe
Şi doliul vremilor apuse,
Şi-al idealurilor scrum -
Pe-acelaşi drum
Vom trece mâine cerşind din ţiterele sparte
La umbra zidurilor mute
Şi-a secularilor castani!

Porni-vom tineri ca Albastrul imaculatelor seninuri...
Şi-n calea noastră întâlni-vom
Pe cei bătrâni rămaşi în urmă -
Pe cei ce ne-or privi cu ochii în lacrămi
Cum le luăm-nainte.
Iar noi
Le vom citi-n figură cum suferinţele le curmă
În suflet sfintele avânturi
Şi-n gură caldele cuvinte...

Porni-vom tineri ca Albastrul imaculatelor seninuri...
Şi-n calarea noastră întâlni-vom -
O!... câte nu poţi să-ntâlneşti
Când drumu-i lung
Şi nesfârşită e năzuinţa ce te mână
Tot mai departe
Şi te poartă,
Ca pe un orb ţinut de mână,
Spre-ntrezărite-Aureole -
Nimicuri scumpe pământeşti!...

Porni-vom tineri ca Albastrul imaculatelor seninuri!...
Şi mândri poate ca seninul albastru-al sângelui regesc.

Dar va veni o zi în care
Ne vom opri deodată-n drum,
Înspăimântaţi că-n urma noastră
Zări-vom pe-alţii cum sosesc,
Cum ne ajung,
Ne trec-nainte
Şi râd că nu-i putem opri...

Da...
Va veni şi ziua-n care vom obosi,
Şi va veni
Un timp în care-al năzuinţii şi-al aiurărilor parfum
Ne va părea miros de smirnă,
Iar cântul ţiterelor sparte
Un Psalm cântat de-un preot gângav
La căpătâiul unei moarte
Pe care numeni n-o cunoaşte...

Şi-atunci, privind un urma lor -
Ca cei ce n-au nimic să-şi spună
Când nu-şi pot spune tot ce vor -
La umbra zidurilor mute
Şi-a secularilor castani,
Vom adormi ca şi drumeţii
Ce dorm uitaţi de mii de ani!...
Imagine
Este Har... - să iubeşti fără să fii iubit… - să slujeşti fără să fii preţuit… - să dăruieşti fără să ţi se mulţumească… - să te jertfeşti şi fără să ţi se recunoască… - să ierţi fără să fii iertat… - să-l susţii pe cel care te-a lepădat… - să rămâi liniştit, deşi eşti nedreptăţit… - să crezi deşi nu vezi faţă în faţă… - să crezi deşi nu eşti deplin lămurit… - să investeşti clădind fără speranţe… - să taci pentru a nu face rau aproapelui… - să vorbeşti de dragul adevărului… - să ănduri fără să murmuri, fără să cârteşti…. - totul să-ţi aparţină, dar tu de toate bucuros sa te lipseşti… Luptă-te, suflete, ca să primeşti acest har!
Sfantul Nectarie impreuna cu Maica Domnului si Domnul Dumnezeu

Followers